Pataki Hajnal

O pasiune, un mod de interpretare personală a lumii ce ne înconjoară.

M-am născut în Miercurea Ciuc în 1960, unde locuiesc și astăzi. Profesia mea de bază este inginer electro, dar de-a lungul carierei mele, pe lângă inginerie, am încercat diverse domenii, am proiectat partea de acționare a instalațiilor de prelucrare a pietrei, am fost specialist în studii de piață, câțiva ani la rând am activat în vânzări produse și servicii, iar apoi am lucrat mulți ani ca manager de resurse umane în cadrul unei firme de construcții drumuri. În prezent sunt pensionară și sunt fericită, că pot să dedic timp hobby-urilor mele, în principal fotografiei, excursiilor și călătoriilor.
Am descoperit fotografia foarte târziu, iar la început am făcut fotografii cu un mic aparat “de buzunar”, deoarece am avut nevoie de câteva ilustrații la blogul meu de călătorii. Apoi, după un timp, am simțit că pot exprima experiențe și stări de spirit mai ușor cu imagini decât în cuvinte și astfel am început să pun mai mult accent pe fotografie, decât pe scris. În 2016 mi-am cumpărat primul aparat foto SLR și am pornit să explorez lumea – sau cel puțin munții, dealurile, satele, lacurile și pâraiele din împrejurimi – prin obiectivul aparatului meu. Încă din copilărie am iubit natura și plimbările în natură, dar această nouă perspectivă, căutarea unor lumini speciale, surprinderea micilor detalii ale naturii mi-au deschis o altă dimensiune, lucruri interesante pe care nu le mai experimentasem niciodată. M-am îndrăgostit de fotografie, în special de fotografia de natură, și mă bucur de tot ce pot experimenta și exprima prin intermediul ei. Sunt recunoscătoare, că prin obiectivul aparatului meu foto pot întâlni aproape în fiecare zi noi minuni, pot trăi noi experiențe, iar prin intermediul fotografiilor realizate pot oferi momente frumoase și altora.

Crezul meu și legătura mea cu natura ar putea fi poate cel mai bine exprimate în cuvintele lui Ansel Adams:

„Cred în frumusețe. Cred în pietre și apă, în aer și sol, în oameni și în viitorul și destinul lor.”

AFIAP (2021)

Portofoliu

Vrei să devii membru Varadinum Foto Club?