Șora Adelina

Sunt Adelina Șora, fotograf și storyteller vizual, stabilită în Oradea.
Am o experiență de peste zece ani în domeniul vânzărilor și marketingului, perioadă în care mi-am dezvoltat abilitățile de comunicare și strategie vizuală, pe care le-am transformat într-o pasiune profundă pentru fotografie.

În noiembrie 2024 am absolvit un curs profesional de fotografie cu profesor, coordonator Adela Rusu, fapt care mi-a consolidat practica artistică. Mă concentrez în principal pe fotografia de portret, unde urmăresc să surprind frumusețea interioară și adevărul emoțional al subiecților mei.

Prin lumină, gest, expresie și atenția la detalii, creez imagini care spun povești — narațiuni intime despre identitate, vulnerabilitate și modul în care ne raportăm unii la alții.

Activitatea mea fotografică include participări la expoziții și evenimente artistice naționale și internaționale. În anul 2025, am participat la Venice International Art Fair, unde lucrările mele au fost prezentate alături de artiști din întreaga lume.

În 2026, am avut onoarea de a face parte din Art Deco III Art Show, organizat de Golden Duck Gallery la Budapesta, expoziție în cadrul căreia lucrările mele au fost selectate și expuse alături de artiști internaționali, fiind apreciate pentru contribuția adusă dialogului vizual contemporan.

În noiembrie 2024 am absolvit un curs profesional de fotografie, fapt care mi-a consolidat practica artistică. Mă concentrez în principal pe fotografia de portret, unde urmăresc să surprind frumusețea interioară și adevărul emoțional al subiecților mei.

Prin lumină, gest, expresie și atenția la detalii, creez imagini care spun povești — narațiuni intime despre identitate, vulnerabilitate și modul în care ne raportăm unii la alții.

Awarded Photographer – 1x.com
Două lucrări fotografice premiate pe 1x.com.

Published Photographer – 1x.com
Certificare obținută pentru lucrări selectate și publicate în cadrul galeriei curatoriate 1x.com.

Winner – Art Deco III Art Show, Golden Duck Gallery
Budapesta, 2026
Premiu acordat pentru lucrarile Invisible Ties, Mystery, La Catrina, în cadrul expoziției internaționale organizate de Golden Duck Gallery.

Finalist – Art Deco III Art Show, Golden Duck Gallery
Budapesta, 2026
Selecție oficială pentru lucrările Baroque Reverence și Guardian of Grace, expuse alături de artiști internaționali.

Portofoliu

Vrei să devii membru Varadinum Foto Club?