Blog

EXPOZITIA RETROSPECTIVE – MICHELLE MACINAI ITALIA

Este o onoare să-l avem la Oradea pe artistul fotograf Michele Macinai
Michele Macinai s-a născut în Italia, unde trăiește și acum, într-un mic sat toscan. Este licențiat în Inginerie civilă și lucrează ca inginer în studioul său de design din Montevarchi. Pasiunea sa pentru fotografie a început din 2009, când s-a înscris în clubul fotografic italian “Associazione Fotoamatori F. Mochi” din Montevarchi, unde a absolvit un curs de fotografie. De atunci, a devenit din ce în ce mai fascinat de fotografie, astfel că în prezent acesta este principalul său hobby. În 2012 a început să fie interesat de competiții de fotografie. La început a participat doar la concursuri naționale, cu patronaj FIAP, iar mai târziu a participat și la competiții internaționale, cu patronaj FIAP, PSA, GPU, etc, obținând rezultate foarte bune, precum și numeroase premii. 
Din aprilie 2012 până azi artistul fotograf a primit peste 2600 de acceptări la competiții fotografice, patronate de FIAP și peste 270 de premii. Michele a fost membru în echipa Italiei, care a participat la a 25-a Bienală FIAP pentru printuri color (Cupa Mondială), care a avut loc în Iunie, 2013 în Argentina. Aici echipa Italiei a câștigat locul al 5-lea si a câștigat o Mențiune cu onoruri. Artistul a participat cu lucrări (în special cu fotografie de peisaj) în numeroase expoziții de grup, organizate în Italia, de către fotoclubul “Associazione Fotoamatori F. Mochi”, cât și în străinătate.
De-a lungul anilor, artistul a paticipat și continuă să participe la numeroase activități organizate de fotoclubul din care face parte: expoziții foto, sedințe de club, competiții foptografice, cursuri foto, în calitate de lector etc. De asemenea a participat, ca jurat, la numeroase competiții fotografice naționale și internaționale. Michele este membru FIAF din 2012 și membru FIAP din 2014. Mulțumită rezultatelor obținute în urma participării sale la numeroasele concursuri fotografice partonate de FIAP, în 2014 a obținut distincția AFIAP (Artiste FIAP), iar în 2016 a obținut distincția EFIAP (Excellence FIAP).

Prima intalnire a membrilor Varadinum Foto Club
Thermal Trail

Leave a Reply