Blog

24 de ore în fotografii: Patru membri ai clubului Varadinum din Oradea au câştigat 13 medalii la un concurs în Serbia

Membrii fotoclubului orădean Varadinum s-au întors cu cinci medalii de aur de la competiţia “24 Frame” din oraşul sârb Novi Sad, unde artiştii s-au întrecut pentru ca în 24 de ore să surprindă cele mai reuşite cadre.

Competiţia a început vineri la ora 14 şi s-a încheiat sâmbătă la aceeaşi oră.

“Timp de 24 de ore a trebuit să facem cât mai mutle cadre reuşite pe care le puteam înscrie la 24 de teme existente în competiţie, între ele numărându-se portret, abstract, credinţă ori mişcare. Ele au fost apoi punctate de 24 de juraţi, iar premiile au fost înmânate duminică”, a explicat pentru BIHOREANUL preşedintele clubului Varadinum fotograful Ovi D. Pop.

La concurs au participat artiştii Mariana Scubli (Sighetu Marmaţiei), Adriana Ceauşescu (Timişoara), Marian Plaino (Bucureşti) şi Ovi D. Pop (Oradea), toţii fiind membri ai clubului orădean.

Alături de ei a fost şi modelul Mariana Kofler (foto jos), imortalizată într-o imagine care a fost premiată cu medalia de bronz la tema portret.

În total aceştia s-au întors acasă cu 13 medalii, dintre care cinci de aur, patru de argint şi patru de bronz.

Aceasta a fost cea de-a zecea ediţie a competiţiei, care este organizată în Novi Sad de fotograful sârb Ranko Djurovic şi de autorităţile locale din acelaşi oraş.

Fotoclubul orădean Varadinum câştigă Salonul de Artă Fotografică a Fotocluburilor din Ungaria
Bihorul sălbatic: 8 fotografi orădeni promovează imagini cu natura județului (FOTO/VIDEO)

Leave a Reply